Cerere privind obligarea pârâtului la plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi drepturile salariale cuvenite calculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială, actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflaţie și plata dobânzii legale aferente de la data scadenţei şi până la data plăţii efective

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin acţiunea dedusă judecăţii reclamantele A., B., C. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional al Magistraturii au solicitat plata unor diferenţe de drepturi salariale rezultate din recalcularea burselor în raport de o anumită valoare de referinţă sectorială pentru perioadele 09.04.2015-30.11.2015, 01.12.2015-15.07.2016 în care reclamantele au fost auditori de justiţie în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 17 din Legea nr. 303/2004,„(1) Auditorii de justiţie beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunare corespunzătoare funcţiei de judecător stagiar şi procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori. (2) Bursa auditorilor de justiţie prevăzută la alin. (1) are natura şi regimul juridic al unui drept salarial şi se stabileşte pe baza indemnizaţiei brute prevăzute de lege pentru judecătorii şi procurorii stagiari, la care se vor calcula reţinerile pentru obţinerea indemnizaţiei nete, urmând a se vira obligaţia angajatorului şi a asiguraţilor la asigurările sociale de stat, precum şi obligaţia angajatorului şi a asiguraţilor privind contribuţia la asigurările sociale de sănătate. Auditorii de justiţie beneficiază de indemnizaţie şi în perioada vacanţelor. (3) Indemnizaţiile auditorilor de justiţie se plătesc din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii”.

Prin urmare, cum bursa auditorilor de justiţie are natura şi regimul juridic al unui drept salarial, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un litigiu asimilat unui conflict de muncă, iar potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, dispoziţii din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competenţa teritorială pentru soluţionarea unor astfel de cauze.

Totodată, conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Rezultă că textele de lege, prin termenii imperativi pe care îi utilizează, au instituit, în domeniul conflictelor de muncă, un caz de competenţă exclusivă, respectiv instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, locul de muncă, ori, după caz, sediul.

Astfel, reclamantul persoană fizică are un drept de opţiune între instanţa competentă material de la domiciliul său sau de la reşedinţa sa şi cea competentă material de la locul de muncă sau asimilat acestuia.

Din interpretarea art. 210 din Legea nr. 62/2011 rezultă că prin tribunalul de la locul de muncă al reclamantului, sau asimilat acestui loc de muncă, se înţelege tribunalul pe raza căruia se află angajatorul pârât chemat în judecată, respectiv angajatorul de la care se solicită diferenţele de drepturi băneşti.

Obiectul acţiunii deduse judecăţii nu vizează drepturi izvorâte din raporturi de muncă avute cu Tribunalul Mehedinţi, în prezent reclamantele fiind judecători în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin, respectiv Judecătoriei Orşova, pentru a atrage competenţa instanţei de la actualul loc de muncă, ci drepturi băneşti izvorâte din raporturi asimilate unor raporturi de muncă avute cu Institutul Naţional al Magistraturii, pe o perioadă în care acestea au fost auditor de justiţie.

Prin urmare, având în vedere că prezenta cauză reprezintă un litigiu asimilat unui litigiu de muncă, iar reclamantele au înţeles să învestească instanţa de la locul asimilat locului de muncă Institutul Naţional al Magistraturii (unde de altfel s-au desfăşurat raporturile asimilate unor raporturi de muncă cu pârâtul), cu sediul în Bucureşti, considerând că este instanţa competentă teritorial, faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze pricina.

Aşa fiind, pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Sursa informației: www.scj.ro.